Bushido - Dezvoltare personala prin arte martiale

      Nu stim de unde a venit acest popor în tara Wa. Sa fi venit din insulele sudului ca o ramura a rasei malaeze sau din continentul asiatic, ca un membru al marii familii mongole? Antropologia si lingvistica n-au dat nici pâna în prezent un raspuns decisiv.

     Cert este ca stramosii lui s-au înstapânit pe cele peste patru mii de insule, din timpuri preistorice; si-au durat cu „dârzenia de bronz” a caracterului lor o lume în care si-au plantat ciresii, templul si caminul, pe un pamânt batut de taifune, zguduit de cutremure, învapaiat de vulcani, si au dat lumii, prin urmasii lor, o civilizatie care ne stîrneste admiratia.
    Din rândul acestor fii ai soarelui s-au înfiintat samuraii. Samuraii reprezinta o clasa sau o casta de razboinici întemeiata pe la finele sec. XII, în plin feudalism medieval, într-o perioada de început a shogunatului Kamakura.

     Samuraiul ducea o viata simpla si sobra, ascetica am putea spune, care aducea mult cu cea a calugarilor; unii luptatori îmbracau chiar rasa de calugar peste armura si îsi radeau capul.
     Învataturile religioase si preceptele înteleptilor chinezi le-au substantializat sufletul în care împacarea cu soarta, detasarea de cele lumesti, seninatatea în fata mortii, dragostea de glie, pietatea filiala, devotamentul pentru Daimyo sau Shogun se învedereaza ca sublimul rod.
     Ratiunea de a fi a samuraiului era de a suferi pentru binele altuia si crezul lui se traducea - în ultima analiza - în supremul gest: acela de a muri pentru altul, a fi credincios celui pe care îl slujesti pâna în moarte, si mai mult, a-i „urma în moarte” (junshi).

    Selectia samurailor se facea pe criterii severe privind calitatile fizice si sufletesti ale luptatorului.
    Bushido, codul principiilor morale ale acestor cavaleri, explicita în concept aceste „table ale legii” care preexistau în inima lor.
    Sursele acestui cod sunt profund religioase: shintoismul si budismul zen.
     Disciplinele fizice: scrima (ken- jiu-tsu), tragerea cu arcul (kiu-jiu-tsu), judo, jiu-jitsu, mînuirea evantaiului de fier de razboi (tes sen), aruncarea sulitei (nagotana) au fost transformate de maestrii de lupta, adepti ai budismului zen, în discipline ale spiritului menite sa dezvolte în discipol vointa, puterea de concentrare si stapânirea de sine. Sabia, sufletul samuraiului, era un lucru spiritual.
     Acesti samurai se bucurau de mari onoruri si privilegii si în consecinta aveau si mari raspunderi. Din aceasta cauza au simtit nevoia alcatuirii unui „cod comun asupra modului cum trebuie sa se poarte”, mai ales ca se gaseau mai totdeauna pe picior de lupta si apartineau unor clanuri diferite.

     Bushido este codul principiilor morale pe care cavalerii erau obligati sa le urmeze în Japonia. Acest cod este alcatuit din cîteva maxime si precepte, care circula pe cale orala sau sînt scrise de vreun renumit luptator sau întelept. De cele mai multe ori Bushido este un cod negrait si nescris, sanctionat însa prin reguli severe, ca si legile scrise pe tabletele inimii. Acest cod îsi întemeiaza originea, nu pe o singura inteligenta, oricît de puternica ar fi fost, nu pe viata unui singur personaj, oricît de vestit ar fi, ci s-a nascut în rastimpul decadelor si secolelor de razboi.

                                                                Codul Bushido

               

           Principiul  armoniei 

 „Nu trăiţi în contradicţie cu legea imuabilă care guvernează viaţa. Căutaţi mereu să vă armonizaţi interiorul cu exteriorul, căci simţiţi această armonie”
„Scopurile voastre trebuie să vă asigure de asemenea armonia, şi numai aşa fiind, nu renunţaţi niciodată la ele”

              Principiul justeţii

„Fiţi întotdeauna imparţiali în judecată.”
„Nu fiţi geloşi pe nimeni”.
„Nu vă lăsaţi niciodată pradă ranchiunei sau altor sentimente rele”.

           Principiul tenacităţii

„Trăiţi cu o concentrare esenţială pe DO (cale), pe nimic altceva.”
„Calea proprie este cea pe care o puteţi menţine până în ultima clipă a vieţii”

        Principiul tăriei

„Nu fiţi niciodată slab”
„Nu întreţineţi nici un regret în spiritul vostru”

                        

           Principiul austerităţii

„Nu căutaţi comodităţile cu orice preţ.”
„Nu căutaţi satisfacţie corpului cu orice preţ.”
„Nu fiţi lacom sau hrăpăreţ.”
„Nu vă subordonaţi plăcerilor cărnii.”

      Principiul politeţii

„Respectaţi-vă părinţii şi pe maeştrii care v-au iniţiat în BUDO.”
„Respectaţi zeităţile şi strămoşii dar nu vă lăsaţi niciodată în grija lor.”

                        

 Principiul raţionalităţii

„Nu vă subordonaţi viaţa sentimentelor, nici chiar celui de dragoste.”
„Nu consideraţi definitivă şi abstractă nici o ordine a preferinţelor; consideraţi totul la fel de trecător.”
„Nu vă lăsaţi niciodată subjugaţi de pasiuni materiale.”

                       Principiul creativităţii
„Cultivaţi libertatea interioară fără a o lovi niciodată în nimic.”
„Când v-aţi găsit „calea”, nu mai depindeţi decât de voi înşivă pentru propriul vostru progres.”

 

      Aceste principii se regăsesc enunţate, mai mult sau mai puţin, în codul deontologic al oricărei şcoli tradiţionale de KARATE, şi ele se induc în caracterul oricărui practicant prin componenta educativă a antrenamentului japonez, componentă care nu poate lipsi din nici o lecţie a unui instructor cu adevărat competent, şi putem vorbi de un asemenea instructor în cazul în care el este şi un om de cultură, după cum vechii samurai nu erau doar războinici ci şi literaţi şi filozofi.

     Orice instructor autentic de KARATE impune respectarea principiului SOCHO (al solemnităţii) în antrenamentele care le conduce . Astfel, orice antrenament de KARATE începe şi se termină cu trei saluturi:

- SHINDEN NI REI –salutul spiritualităţii, al memoriei celor care au contribuit la crearea si dezvoltarea stilului de KARATE în care se lucrează.

- SENSEI NI REI –salutul profesorului care efectuează instruirea în DOJO –ul respectiv.

- OTAGAI NI REI –salutul mutual intre colegi.

    De asemenea atunci când începe sau se termină un exerciţiu în doi, partenerii se salută – este semnificaţia ideii că se mulţumeşte reciproc partenerului.

    Prin toate acestea se induce în caracterul practicantului de KARATE ideea de respect reciproc în raporturile cu ceilalţi oameni.

     Un alt principiu educativ specific antrenamentului de KARATE este HAN PUKO NO KANZEN (perfecţionarea prin repetare) – antrenamentele constau în predarea unor tehnici şi combinaţii, cât şi în repetarea de mii de ori ale acestora de unul singur sau cu partener, în scopul de a obţine o continuă perfecţionare.

     Astfel se educă tenacitatea ca trăsătură de caracter a practicantului de arte marţiale, respectiv KARATE.
     Un al treilea principiu de antrenament care merită să fie menţionat este YOKUSEI (al stăpânirii de sine) – practicantul de KARATE este învăţat să-şi stăpânească impulsurile afective şi reacţiile atât prin exerciţiile de durificare a membrelor şi a corpului, cât şi prin cerinţa expresă că în exerciţiile cu parteneri să-şi controleze sentimentele şi acţiunile pentru a nu-şi accidenta partenerul.

     Aceste principii de antrenament nu reprezintă decât o exemplificare foarte sumară asupra laturii educative foarte sumară asupra laturii educative a KARATE –ului, respectiv a concretizării în antrenament a principiilor mai profunde ale BUSHI-DO.